Sâmbătă am petrecut alături de doi oameni absolut minunați, Cătălin și Ramona, în cea mai importantă zi din viețile lor de până acum. Petrecerea de nuntă și-au organizat-o într-o locație absolut superbă, cu o priveliște extraordinară către Castelul Corvinilor, după cum puteți vedea în imaginile de mai jos. Este vorba despre Werk Events, una dintre cele mai frumoase locații pentru nuntă din Hunedoara.
Petrecerea de nuntă a fost perfectă din toate punctele de vedere, atât ca locație și servicii cât și ca energie din partea mirilor. Am cântat toate genurile muzicale, am dansat și ne-am distrat împreună. Dar mai ales, ne-am făcut prieteni noi și am făcut oamenii mai fericiți, lucru care nouă personal ne dă cea mai mare satisfacție posibilă. Cătălin și Ramona au organizat o petrecere minunată, iar noi le-am fost alături cu muzica și cu voia bună într-o zi atât de plină de emoție și semnificație pentru ei.
Pe această cale, ținem să-i felicităm încă o dată pe Cătălin și Ramona, și le dorim o viață frumoasă împreună, pe drumul nou pe care și l-au ales împreună. Să fiți tot la fel de fericiți și să vă iubiți cel puțin la fel de mult ca în ziua nunții voastre. Vă mulțumim pentru că ne-ați ales pe noi să vă fim alături în această zi importantă și a fost o deosebită plăcere să cântăm pentru așa oameni minunați ca voi!
V-am pupat! ?
VEXUS
Sâmbăta aceasta am cântat pentru Sergiu și Bianca în cea mai importantă zi din viața…
Sâmbăta aceasta am fost invitați să cântăm la București la petrecerea de nuntă a lui…
Sâmbăta aceasta am fost sărbătorit iubirea dintre Teodora și Daniel într-una dintre cele mai frumoase…
Weekendul care tocmai a trecut am avut bucuria să cântăm la nunta Cristinei și a…
Sâmbăta aceasta am fost invitați cu muzica și voia bună la petrecerea de nuntă a…
Duminică am participat la o nuntă de poveste în inima naturii bistrițene, pentru sărbătorirea iubirii…